Civilizaţia Foametei

Atât în lumea ştiinţifică , dar şi în societate, ideea cea mai greu de acceptat din teoria evoluţiei a lui Darwin a fost cea a selecţiei. Chiar în timpul vieţii lui Darwin, până la începutul secolului al XX-lea, când descoperirile geneticii au oferit baza baza biologică a variabilităţii caracterelor individuale (gena), lumea ştiinţifică a acceptat evoluţia, dar era reticentă în faţa selecţiei naturale. Chiar unii dintre prietenii şi colaboratorii cei mai apropiaţi ai lui Darwin, care l-au ajutat să-şi impună teoria, considerau ideea selecţiei irelevantă în evoluţie (Ernst Haeckel), iar foarte mulţi cercetători pur şi simplu nu o acceptau.

După ce a citit « Originea speciilor », Francis Galton, vărul lui Darwin şi un biolog de marcă (a introdus statistica în biologie), a considerat că civilizaţia umană, prin ajutorarea oamenilor slabi şi defavorizaţi, se sustrage de la selecţia naturală, populaţiile umane fiind astfel în pericolul de a cădea într-un fel de mediocritate. Ca si Darwin, Galton a observat că unele caractere umane, atât intelectuale, cât şi morale, sunt ereditare, deci ele ar putea fi ameliorate prin selecţie, aşa cum fermierii prin selecţie artificială ameliorează caracterele plantelor şi animalelor.

Galton şi-a expus ideile pentru prima dată în « Hereditary Talent and Character » (1865), dar pe larg în cartea « Hereditary Genius » (1869).

Această carte se găseşte gratuit pe internet. Dacă cineva are răbdarea să o citească, va constata cât de benigne sunt acele recomandări, în primul rând sociale, pentru amelioarea calităţilor populaţiilor umane. Pur şi simplu, Galton face apologia încurajării de către societate a oamenilor cu calităţi intelectuale, dar atenţie, şi morale, de a avea cât mai mulţi copii. Aceste persoane de ambele sexe ar trebui să fie încurajate să se căsătorească la tinereţe, alegerea partenerilor să fie pe aceste criterii ale talentelor şi calităţilor morale, nu atât pe avere şi origine socială.

În cele mai multe ţări dezvoltate, acest lucru chiar se întâmplă în prezent. Interesant e că Galton face o critică dură Bisericii, care a fost un factor de selecţie negativă în decursul istoriei, oamenii curajoşi şi nonconformişti fiind adesea persecutaţi, pe de altă parte, unii dintre cei talentaţi, atât bărbaţi, cât şi femei, au fost atraşi în cadrul Bisericii, unde celibatul i-a împiedicat să procreeze. Având în vedere xenofobia şi ura rasială pe care a generat-o apoi Nazismul, care a îmbrăţişat eugenia, pare foarte interesant că Galton îşi exprima satisfacţia pentru imigraţia de calitate în Marea Britanie, aici dând exemplul azilului pe care l-au obţinut Hughenoţii în ţara sa. Probabil dacă Galton ar fi văzut ce au făcut naziştii cu intelectualii Evrei, artiştii Romi etc., ar fi fost foarte contrariat.

Dar întotdeauna, aşa cum se întâmplă în prezent cu interpretara Coranului, unde nu scrie nimic de vălul islamic, iar crimele teroristilor islamişti constituie păcate foarte grave, orice idee poate fi denaturată şi utilizată ca suport pentru doctrine politice adesea criminale, eugenia a generat numeroase abuzuri şi crime începând din Statele Unite (unde a apărut prima dată ), apoi în Germania, Australia, dar şi alte ţări printre care şi Suedia( !).

Deşi criteriile pentru superioritatea caracterelor umane nu existau, numeroase grupuri etnice, de la Afroamericani până Evrei, Romi, aborigeni Australieni au căzut pradă abuzurilor pornind de la sterilizare, adopţia forţată a copiilor şi chiar uciderea.

Bolnavii, în special bolnavii mintal, persoanele cu coeficient de inteligenţă scăzut, au fost de asemenea sterilizaţi sau chiar ucişi. Dar Darwin şi Galton nu sunt vinovaţi pentru asta. Prejudecăţile existente în anumite medii au condus la aceste încălcări ale drepturilor omului. Nu era ştiinţă în asemenea fapte, în niciun caz evoluţie darwinistă. Nu există şi nu existau nici atunci date care să ateste superioritatea biologică a albilor, în special a nordicilor, aşa cum pretindeau Naziştii. Din contră , încercările de a scoate rasa albă drept cea mai evoluată, cea cu cele mai multe caractere neotene (multe caractere tipic umane fiind considerate consecinţe ale neoteniei, adică menţinerea la adult a unor caractere din etapele anterioare de dezvoltare) au eşuat.

De asemenea, atunci când Evreii erau exterminaţi în lagă rele naziste ca fiind rasă inferioară, unele dintre cele mai importante idei din ştiinţa epocii, începând cu fizica (Albert Einstein) şi terminând cu psihologia (Siegmund Freud) aparţineau unor Evrei. Atunci mai puţin ca oricând Evreii nu puteau fi consideraţi rebuturi umane. Dar asta se pare că nu conta. Există cercetători contemporani care citează chiar admiraţia lui Hitler pentru inteligenţa Evreilor, iar demersul lui ar fi fost mai degrabă antieugenic, dorind să îndepărteze supremaţia acestei minorităţi în multe domenii ale vieţii sociale, economice, ştiinţifice.

Dincolo de aceste speculaţii, se poate spune că eugenia în cazul politicii lui Hitler a fost un simplu instrument. Aşa cum a declarat, s-a folosit de sentimentul antievreiesc, destul de intens în Germania, pentru a oferi poporului un duşman comun, reţetă testată de milenii cu efecte de creştere a coeziunii sociale. Evreii au fost exterminaţi nu pentru că Hitler îi considera rasă inferioară, ci pentru că « nimeni nu le lua apărarea ».

Hitler s-a folosit de pseudoştiinţă aşa cum s-a folosit, chipurile, de filosofia lui Nietzsche. Acest filosof, despre care s-a spus că a inspirat Nazismul, avea o mare admiraţie pentru Evrei şi critica dur Antisemitismul din epoca sa, mergând până la recomandarea expulzării celor mai fervenţi Antisemiţi, idei expuse în “Amurgul idolilor”.

Eugenia a intrat într-un con de umbră după cel de-al doilea Război mondial. E vorba de acele măsuri de eugenie activă, dar eugenia pasivă, în forme blânde, există şi acum. Sfaturile genetice, alegerea sexului unui copil pentru a evita o maladie genetică, chiar şi acea lege recentă (legea mamelor) care urmăreşte să încurjeze femeile cu carieră să aibă mai mulţi copii, sunt forme de eugenie.

O altă doctrină care a condus la numeroase crime în secolul trecut, despre care s-a spus că este inspirată de ideile lui Darwin este comunismul. Din păcate, comunismul precede evoluţionismul Darwinist. Manifestul Partidului Comunist apare la Londra, în 1848, iar « Originea speciilor » abia în 1859. În rest, comunismul neagă din start natura umană, încercările de creare « a omului nou » pot fi considerate mai degrabă Lamackiste, adică presupun intervenţia directă a mediului în evoluţia organismelor. Ştiinţa Sovietică din perioada Stalinistă a favorizat ideile unui Lamarckist, Lîsenko, pe când cercetătorii Darwinişti de marcă (Vavilov) erau trimişi în lagăre de concentrare unde îşi găseau sfârşitul.

Exterminarea intelectualilor şi a politicienilor democraţi poate fi considerată selecţie artificială. În rest, comunismul a adoptat teoria evoluţiei a lui Darwin pentru că era singura teorie materialistă acceptată în ştiinţă care explica originea şi evoluţia omului.

În 2009, anul Darwin, se împlinesc 150 de ani de la apariţia cărţii („On the origin of species by means of natural selection“, titlul original).

Darwin lucra la această carte de 20 ani, dar atunci găsise momentul propice de a o publica. Acest moment a venit nu numai atunci când spiritele ştiinţifice (sic) ale timpului au început să se arate mai puţin reticente faţă de ideea evoluţiei, dar mai ales când pericolul ca altcineva să publice această teorie într-un articol a devenit iminent.

Charles Darwin şi-a publicat cartea după ce Alfred Wallace, un tânăr colecţionar de fosile, a venit la el să îi ceară părerea despre propria teorie evoluţionistă. Aceasta se baza exact pe ideea selecţiei naturale, pe care era structurată şi teoria lui Darwin. Dând dovadă de fair play ştiinţitic, iniţial Darwin l-a încurajat pe Wallace să îşi publice teoria, dar acesta, la rândul lui, a dorit să renunţe în favoarea lui Darwin. Susţinut de prietenii săi biologi, şi convins de aceştia, Darwin şi-a publicat totuşi curând cartea, iar Wallace a obţinut calitatea de codescoperitor al al teoriei evoluţiei prin selecţie naturală, cu care a rămas în istorie. Poate ar fi corect ca anul Darwin să se numească anul Darwin-Wallace.

E foarte important de reţinut că Darwin este autorul teoriei evoluţiei prin selecţie naturală. De ce ? Pentru că idei evoluţioniste sunt din Antichitate, Aristotel fiind unul dintre primii « evoluţionişti ». Mai mult, chiar unii clerici şi filosofi creştini, precum Sfântul Augustin, au emis idei care pot fi catalogate drept evoluţioniste.

Aici aş menţiona ridicolul declaraţiei fostului ministru al învătământului din ţara noastră, Cristian Adomniţei. Atunci că teoria evoluţiei a fost exclusă din manualele de biologie, acesta s-a apărat prin faptul că respectiva teorie este studiată « implicit ». Domnia sa se referea probabil la o singură frază existentă într-unul din manualele de biologie, care vorbea de tranziţia organismelor de la simplu la complex. Întrebarea pe care am pus-o personal unei autoare de manuale de biologie, dar autoare şi de cărţi antievoluţioniste (în România se poate), dna Oana Iftime, este dacă se menţionează un singur cuvânt în aceste manuale despre « selecţia naturală ». Domnia sa spunea că ar fi scris cu propria mâna această idee, dar care, prin revizuirea manualelor, ar fi fost exclusă.

Dacă vorbim de tranziţia organismelor de la simplu la complex, fără a explica mecanismul prin care aceasta are loc, atunci nu vorbim de teoria evoluţiei acceptată la ora actuală în lumea ştiinţifică. Pentru că nu e nici prima, nici singura astfel de teorie. Cu alte cuvinte, elevii din România sunt privaţi de una dintre cele mai importante teorii ştiinţifice actuale, una care a schimbat într-adevăr viziunea despre viaţă.

Ca aproape toate ideile mari, teoria lui Darwin, adică evoluţia prin selecţia naturală, porneşte de la o idee populară. Selecţia artificială era metoda prin care se obţineau de mii de ani rase de animale şi soiuri de plante. Egiptenii Antici aveau rase de porumbei şi de câini, de exemplu. Darwin ştia că fermierii utilizează selecţia artificială în scopul ameliorării calităţilor productive ale plantelor şi animalelor. Cine a văzut diverse rase de câini, ştie că unele sunt atât de diferite de altele încât pot fi considerate specii diferite de către un neavizat. Şi despre acestea se ştie că sunt obţinute numai şi numai prin încrucişări controlate, adică selecţie artificială.

O altă idee care l-a ajutat pe Darwin să îşi cristalizeze teoria a fost aceea a lui Malthus, care a observat că resursele cresc în progresie aritmetică, iar populaţiile cresc în progresie geometrică, ceea ce ar fi explicat apariţia războaielor ca o reglare a raportului dintre resurse şi populaţie. Darwin însuşi observase că la majoritatea speciilor, numărul urmaşilor e mai mare decât al părinţilor. Capacitatea de suport a mediului e însă limitată, astfel apare competiţia pentru resurse.

Deci Darwin avea mecanismul prin care se produce evoluţia, adică selecţia naturală, care acţiona similar celei artificiale. Avea şi motivul selecţiei, lupta pentru resurse, adică ceea ce el numea lupta pentru existenţă (struggle for survival). Dacă oamenii selectează exemplarele cele mai reuşite în scop productiv sau estetic, natura « selectează » organismele mai apte de a da urmaşi viabili. Asta nu înseamnă că numai indivizii cei mai înzestraţi au şanse de supravieţuire, ci ei de cele mai multe ori doar un uşor avantaj faţă de ceilalţi.

Simplu, nu ? Aşa e ştiinţa. Unul dintre criteriile pentru ca o teorie să fie ştiinţifică este simplitatea. Atunci când regurgi la postulate peste postulate într-o teorie, e mai greu ca aceasta să fie justă. Teoria designului intelligent nu întruneşte criteriile pentru a fi considerată ştiinţă. De aceea nu poate fi predată la şcoală, cel puţin la orele de biologie.