Civilizaţia Foametei

Inspirata de un comentariu de pe blog,  legat de imbatranirea la diferite specii, m-am gandit ca poate sa spun povestea ideii care a dus la aparitia ipotezei prezentate in “Civilizatia foametei”.  Nu imi place sa vorbesc despre mine, mai ales ca, asa cum am mai spus,  consider ca singurul lucru interesant in viata cuiva care a facut sau a incercat sa faca ceva deosebit, ceva care implica curaj si sacrificii,  e lucrul pe care aceasta persoana  l-a facut sau macar a incercat sa-l faca.  Cred ca oamenii care fac (sa incearca sa faca) lucruri cu adevarat dificile sunt neinvidiabili. Vietile lor sunt patetice. Cel putin in lumea de azi.  Daca lumea ar fi altceva, daca anumite asemenea eforturi ar fi cu adevarat incurajate, daca imaginatia si creativitatea, curajul, viziunea ar fi cu adevarat apreciate, probabil situatia nu ar fi asta. Dar de cele mai multe ori te apuci de astfel de lucruri pentru ca nu exista o cale mai facila pentru tine… O viata oricum nu-ti ajunge sa faci lucruri si sa te si bucuri de ele. Nu ai timp.

Foametea la cafe latino

De unde a venit ideea cartii? Din studiul imbatranirii.  Pentru ca asta ma ocupam in epoca (si e principala mea ocupatie in continuare), atat cat se poate in Romania. Dar daca e greu sa faci cercetare in Romania, gandirea si imaginatia nu costa nimic. In plus,  sunt si multe lucruri interesante in Romania, dincolo de aberatiile politice si de tot felul.   “Vorbitul despre nimic” este unul dintre aceste lucruri bune si interesante. O fi influenta culturii franceze, o fi pur si simplu un obicei meridional, extraordinar de bine exploatat in cafenelele frantuzesti, dar e  ceva ce le lipseste celor care pleaca de aici, in special in tari din Nord. Apreciez in mod deosebit acest “sport”, bun pentru antrenarea creativitatii si ordonarea unor date . Mi se pare un drept pe care i-l datorez emisferei drepte, asa cum muschii au dreptul la gimnastica.

Intr-o astfel de “discutie despre nimic” pe care am avut-o cu cineva in 2003, am ajuns la Marx, la ideea lui ca “munca l-a creat pe om”. Dar omul e o specie atat de lenesa… M-am exprimat atunci parerea ca poate lenea e factorul care a condus la umanizare. Inteligenta, inventivitatea reduc consumul energetic, ofera scurtaturi. Dar atunci a venit o alta idee din partea persoanei cu care discutam, care nu are nicio legatura cu biologia, care mi-a replicat: “nu, umanizarea a aparut din cauza consumului redus de resurse”.  Asa cum am aflat ulterior, se referea la niste aspecte ecologice, la faptul ca omul are nevoie de putin pentru a supravietui, ceea ce e condus la un numar foarte mare de indivizi. Dar in acele momente, eu am facut legatura cu ceea ce stiam destul de bine despre restrictia calorica, singura modalitate de a prelungi durata maxima, dar si medie a vietii la numeroase specii indepartate filogenetic. Evolutia omului putea avea legatura cu o adaptare la…restrictie calorica.
Ce e restrictia calorica? E o dieta care contine toti nutrientii necesari speciei respective (vitamine, minerale etc.) dar aportul energetic e mai redus (60% in cazul sobolanilor) decat ceea ce ar manca dupa dorinta (ad libitum). Restrictia calorica are numeroase efecte, de la modificarea masiva a expresiei genelor, a activitatii unor enzime, cai metabolice etc., pana la efecte comportamentale.  Fenotipul animalelor supuse rc, si chiar ritmul dezvoltarii, pot fi afectate.

Daca animalele supuse rc traiesc mai mult, sunt mai sanatoase, de ce selectia nu a actionat in sensul ca toate speciile sa fie din ce in ce mai apropiate de acel fenotip asociat cr? E o intrebare pe care am auzit-o la un congres de genetica, adresata unei colege, care avusese o lucrare despre rc.  Emotiile sau pur si simplu faptul ca nu s-a gandit niciodata la implicatiile evolutive ale rc au impiedicat-o sa dea raspunsul extrem de simplu: rc este asociata cu o fertilitate scazuta. De fapt asta e marea problema. Iar selectia actioneaza prin fitness, numarul de urmasi viabili. Desi rc ar exista in natura, ar fi chiar des intalnita, asa ar fi de fapt foametea in natura, de fapt forma ei usoara, animalele cele mai bine adaptate rc ar fi dezavantajate din cauza fertilitatii scazute.  Totusi…
In ce priveste umanizarea, dar si evolutia in general, legatura dintre aceasta si rc ar fi ceva mai complicata, sunt implicate numeroase aspecte ecologice, dar si biochimice etc.  Mai multe in “Civilizatia foametei”.

Telomeraza si imbatranirea

Anul acesta, premiul Nobel pentru medicina a fost acordat pentru descoperirea telomerazei. Ce e telomeraza? Cum ii spune numele, forma lui mai precis (pentru cunoscatori) e o enzima, adica o proteina care reface telomerele, capetele cromozomilor adica. “Telomer” vine din greaca, de la “telos”, capat, si “meros” parte.  (Cuvinte derivate din “telos” sunt si in neogreaca ex. “teleneio”, granita, cuvant cunoscut pentru cine a fost obligat sa petreaca mult timp incercand sa intre in Grecia). Telomerii insa sunt formati din secvente repetitive de ADN, nu contin informatie genetica. Atunci de ce e importanta aceasta enzima? Pentru ca acesti telomeri sunt implicati in stabilitatea cromozomilor, care in lipsa lor ar putea fuziona.

Celulele stem embrionare, celulele care se divid rapid (imunitare, din piele etc.), dar si cele maligne exprima telomeraza in cantitate mare. Celelalte nu exprima aceasta enzima in cantitate suficienta, asa ca la fiecare diviziune, telomerii se scurteaza.  Legatura dintre  scurtarea cromozomilor la fiecare diviziune si limita replicativa a celulelor era foarte facila. Inca nu se stia nimic de telomeraza, care avea sa fie descoperita mai tarziu, in 1985, cand in 1973, un cercetator rus, Olovnikov, a prevazut-o, mai precis a prezis cam ce se intampla cu cromozomii la fiecare diviziune.

Dar ce e limita replicativa sau limita lui Hayflick? In culturi, celulele normale, netransformate, se divid de un numar finit de ori, in functie de specie. Speciile longevive au celule care traiesc mai mult in culturi. De exemplu, celulele de broasca testoasa se divid de mai multe ori decat cele de om, care se divid de mai multe ori decat cele de sobolan. Apoi isi inceteaza diviziunea, se spune ca intra in senescenta. Nu se mai divid.  Dar toata aceasta situatie trebuie privita cu prudenta. Celule prelevate de la acelasi individ, dar din tesuturi diferite, prezinta limite replicative deiferite.  Olovnikov a vazut metroul intrand in statie, vagoanele de la sfarsit aparand ultimele, si s-a gandit ca asta trebuie sa se intample si cu capetele cromozomilor, sa se scurteze mereu. Motivul e simplu, legat de functionarea unor enzime implicate in sinteza ADN (replicarea), care au nevoie sa se prinda de catenele acestuia, anumita portiune ramanand mereu descoperita, deci nu se mai sintetizeaza. Telomeraza rezolva aceasta problema, tocmai pentru ca sintetizeaza acele capete.

Telomeraza a prelungit viata unor celule cultivate, devenind astfel o speranta pentru combaterea imbatranirii. Dar era o problema, celulele maligne secreta telomeraza, ea fiind considerata responsabila pentru imortalitatea a aproximativ 90% dintre acestea. Celelalte au un mecanism alternativ al nemurii, numit ALT. Legatura dintre malignizare si durata vietii celulelor in culturi, de altfel facila, a fost stabilita de insusi Leonard Hayflick, care a descoperit ca celulele cultivate nu se pot divide decat de un numar limitat de ori (vezi mai sus). E vorba de celulele normale, cele maligne nu au aceasta problema. Anterior insa, inca din secolul al XIX-lea, se considera ca orice celula poate fi cultivata la infinit.  Hayflick a emis ipoteza ca limita replicativa (limita lui Hayflick) ar fi aparut in evolutie ca protectie fata de cancer.  Imbatranirea sa apara tot de acolo? Daca limita replicativa ar avea un rol in imbatranire (desi la specia noastra nimeni nu traieste sa ajunga la acea limita replicativa) atunci imbatranirea ar fi aparut ca sa ne apere de cancer…
Personal nu cred asa ceva, cancerul nu e asa important in evolutie cum e la specia noastra, dar si la altele. De ce cimpanzeul sufera in conditii de laborator (nu in padure) de vreo 10 ori mai putin de aceasta boala, la care specia noastra e foarte sensibila, gasiti in “Civilizatia”.

Recent se incearca producerea de vaccinuri contra telomerazei in cancer. Daca telomeraza asigura nemurirea, mai ales ca ea determina exprimarea multor altor gene, atunci ea ar contraracara imortalitatea celulelor maligne, si ar avea efecte terapeutice. Parerea mea despre aceasta strategie terapeutica nu difera mult de cea despre vaccinul contra placilor amiloide in Alzheimer, care le-a distrus, ce-i drept odata cu creierul inflamat al pacientilor. Celulele imune, cele din piele si mucoase ar deveni si ele tinta sistemului imunitar, ceea ce, chiar daca nu ar duce la imbatranire rapida (foarte) ar produce disfunctii. Problema cea mare a celulelor maligne ar putea fi alta, nu imortalitatea.  Daca imbatranirea si cancerul s-ar situa din unele puncte de vedere la poli opusi ai starii celulare, ar avea foarte multe trasaturi comune din alte puncte de vedere…De asemenea, telomeraza ar putea prelungi viata celulelor, dar  lipsa activitatii ei e doar un simptom al imbatranirii celulare.  Specii care nu traiesc mult (sobolanii) au telomeri foarte lungi. Parerea mea e ca nu va avea efecte spectaculoase.

Cineva, nu-mi aduc aminte cine, oricum, cred ca un laureat al Premiul Nobel pentru medicina, spunea ca un tratament contra cancerului va veni nu dintr-o eprubeta, ci dintr-un program de calculator. Poate un tratament contra imbatranirii, dar si a cancerului, va veni dintr-o mai buna intelegere a vietii insasi, macar la nivel filosofic. Cand am inceput sa studiez imbatranirea, m-am gandit ca pentru a avea un model al imbatranirii, trebui sa avem unul cat de cat functional al vietii. Acum cred asta si mai mult.  Si cred ca imbatranirea, cancerul si alte boli incurabile, pot fi tratate. Dar e nevoie de viziune pentru asta…

Uncategorized, ro